Sunt psiholog (consilier) şcolar pentru copii şi adolescenţi la Colegiul National Bilingv “George Coşbuc” din Bucureşti si activez ca psiholog – psihoterapeut intr-un cabinet privat şi am o experienţă de peste 25 de ani, din anul 1997.
Psihoterapia pentru copii este un proces delicat și esențial în susținerea dezvoltării lor emoționale și comportamentale. Terapeuții specializați în această domeniu înțeleg că fiecare copil are nevoi și experiențe unice, iar abordarea lor trebuie să fie personalizată și adaptată la vârsta și stadiul de dezvoltare al fiecărui mic pacient.
Psihoterapia pentru copii este o formă de psihoterapie diferită de cea a adultului care se desfăşoară în cele mai multe situaţii prin intermediul cuvântului.
Copilul îşi exprimă suferinţele psihice în alt mod decât cei mari, întrucât el nu dispune de “mecanismele de apărare” specifice adultului, de capacitatea acestuia de analiză interioară, de conştientizare a unor trăiri psihice şi de verbalizare a acestora.
În cazul copiilor mai mari de trei ani, psihoterapia se desfăşoară prin joc, modelaj, desen, poveşti, întrucât în acest fel copilul reuşeşte să-şi exprime fricile, dorinţele, trăirile sale interioare, care pot fi mai mult sau mai puţin suportabile.
Situaţiile se viaţă care pot declanşa probleme la copii sunt: divorţul părinţilor, decesul unuia dintre părinţi, naşterea unui frate, schimbarea domiciliului, intrarea la grădiniţă, şcoală, schimbarea colectivului școlar, relaţii conflictuale cu educatoarea, învăţătoarea, colegii etc.
Întrucât copilul nu ştie “să pună în cuvinte” ceea ce-l nelinişteşte, el îşi exprimă suferinţa psihică prin multiple manifestări cum ar fi: enurezis, dureri de cap, greaţă, vomismente, lipsa poftei de mâncare, frici, fobii, ticuri, gelozie, minciună, furt, agresivitate, plictiseală, tristeţe, regresie la un nivel de vârstă inferior etc.
Acestea sunt modalităţile prin care copilul reacţionează, aşa cum poate el, la ceea ce-l înconjoară şi la stările celorlalţi: agitaţia şi nervozitatea mamei, suprasolicitarea sau poate chiar depresia acesteia, tensiuni în cuplu etc.
În acest caz consultaţia psihologică se axează pe relaţia mamă-copil, nefiind nici tatăl exclus.