Depresia se poate vindeca?

Depresia, conform DSM-5, 2016 – Manualul de Diagnostic si Clasificare Statistica  a Tulburarilor Mintale – este o tulburare de dispozitie care are ca simptom principal pierderea intersului unei persoane pentru orice activitate care inainte ii facea placere, timp de doua saptamani sau mai mult.

Depresia debuteaza, in general, toamna, la sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie, si primavara, la sfarsitul lunii martie si inceputul lunii aprilie.

De obicei, solicitarea unei consultatii psihologice sau psihiatrice nu este determinata de modificarea dispozitiei – tristete, deznadejde, gol interior –  ci, mai degraba, de scaderea poftei de mancare sau insomnie.

Pentru pacient e foarte greu de descris in cuvinte ceea ce simte in depresie, iar pentru cei din jur – daca nu au trecut prin asa ceva -e foarte dificil de a intelege ce simte un depresiv; de aceea, adeseori, pacientii nici macar nu mai incearca sa descrie starea in care se afla. Ei constata ca nu gasesc cuvintele potrivite pentru a spune ceea ce simt si in acelasi timp, vad din atitudinea celorlalti, ca nu sunt intelesi.

Deseori, se intampla, ca o persoana depresiva sa planga foarte mult in aceasta stare, aparent din senin si fara motiv, pentru ceilalti.

Tristete, deznadejde, gol interior, lipsa de speranta, sunt cuvinte care inca mai exprima o emotie; dar de multe ori, ceea ce simte persoana in depresie, este ca nu mai simte nimic. Si cea mai mare teama a depresivului este ca asa va trai pana la capatul vietii, cu aceasta stare de “moarte interioara”.

Incurajarile celorlalti – familie, prieteni, colegi – de tipul: “lasa nu mai plange”…..”maine va fi mai bine”….”incearca sa gandesti pozitiv” – nu fac decat sa-i confirme ca ceilalti nu inteleg ceea ce simte el si ca starea lui nu ajunge cu adevarat la ceilalti.

Ceea ce asteapta un depresiv de la ceilalti este ca cineva sa-i poata “contine” starea emotionala, sa fie acolo, sa empatizeze, sa nu bagatalizeze ceea ce simte si sa nu incerce sa-l linisteasca inutil.

In unele cazuri, persoana nu recunoaste sau chiar neaga prezenta unei depresii, dar cei din jur pot constata ca persoana pare a fi trista si descurajata, cea mai mare parte a timpului. Totodata, cei din jur sesizeza o izolare a acesteia de prieteni, de familie si neglijarea activitatilor, care ii furnizau inainte, o stare de buna dispozitie.

Uneori, pe langa simptomele depresiei apar si manifestari anxioase de tipul atacurilor de panica, ceea ce duce la instalarea tulburarii depresiv-anxioase. 

Clasificari ale depresiei 

Dupa factorul declansator, depresia poate fi:

• depresie endogena, cauzata de factorii genetici, si
• depresie exogena, cauzata de factori psiho-sociali

Cei mai importanti 10 factori stresori in viata unei persoane sunt in ordine descrescatoare, ca intensitate: decesul copilului/ partenerului, divortul, decesul unui membru apropiat al familiei, separarea maritala, ranirea sau imbolnavirea grava, somajul, condamnarea la inchisoare, decesul unui prieten apropiat, sarcina, falimentul.

Alte cauze care pot fi enumerate in declansarea unei depresii pot fi: consumul de substante psihostimulante (alcool, droguri), boli somatice (neoplasm, boli tiroidiene, boli autoimune) sau nasterea unui copil (depresia post partum).

Dupa gradul de severitate al depresiei, depresia poate fi:

• usoara;
• medie;
• severa 

Diferentierea formelor de depresie usoara, medie sau severa se face in raport cu gravitatea deteriorarii pe mai mult planuri: in plan profesional, in activitatile sociale uzuale precum si in planul relatiilor sociale.

In cazul unui episod depresiv major, se poate ajunge la o deteriorare masiva (invalidare) in diverse domenii ale vietii, mai ales in planul vietii profesionale si sociale. In cazurile grave se poate ajunge la o incapacitate de a se alimenta, imbraca, a pastra o igiena minima personala. 

Simptomatologia depresiva 

 Exista modificari pe multiple planuri in viata si activitatea unei persoane depresive, cum ar fi:  

• Apetitul este modificat, fie in sensul scaderii interesului pentru hrana (mai frecvent) si scadere in greutate, fie prin sporirea apetitului si o crestere ponderala. 

• Somnul poate fi perturbat, fie prin aparitia insomniei, fie a unei stari de hipersomnie sau somnolenta. Acest motiv, plus cel alimentar, aduce persoana intr-un cabinet psihologic sau psihiatric, inaintea motivului tristetii, deprimarii, descurajarii.  

• In plan psihomotor asistam, fie la o stare de agitatie, a umblatului de colo pana colo, fie la o lentoare psihomotorie, manifestata prin lentoare in miscari si in vorbire, scaderea tonului vocii si a debitului verbal. Exista un nivel crescut de fatigabilitatea in urma executarii unor sarcini lipsite de dificultate sau chiar si in absenta oricarui efort fizic.  

• Sentimentele de culpa pot fi determinate de esecuri trecute sau prezente, sau poate aparea un exces de vinovatie si responsabilitate pentru un eveniment neplacut. Se pot manifesta, totodata, sentimente de devalorizare, de lipsa de incredere in sine, de deteriorare a imaginii de sine, tendinta de a exagera in autoreprosuri pentru erori minore. Aceste sentimente de culpa sau de devalorizare pot atinge cote delirante.  

• In plan mental persoana manifesta lentoare in ideatie, cu diminuarea capacitatii de a gandi, de a se concentra; pot aparea concomitent dificultati la nivelul memoriei si a capacitatii de luare a deciziilor. 

• Tot o caracteristica a depresiei este ideatia obsesiva legata de moarte (nu doar frica de moarte) sau ideatie recuranta suicidara (fara existenta unui plan) sau tentative suicidare. 

Tratamentul depresiei

Unele persoane parcurg in viata un singur episod depresiv dupa care revin la starea initiala. Totusi se considera ca peste 50% din cei care au trecut printr-un episod depresiv si care nu au urmat o psihoterapie, vor avea un alt episod depresiv, ceea ce duce la punerea diagnosticului de depresie recurenta.

Un episod depresiv major, in cazul in care nu este tratat, poate dura in medie sase luni sau mai mult. Daca simptomele unui episod depresiv dureaza mai mult de doi ani, fara a exista o pauza de doua sau mai multe luni fara simptome, depresia este considerata “depresie de tip cronic”.

Tratamentul depresiei consta in a solicita o consultatie psihologica pentru inceperea unei psihoterapii sau inceperea unui tratament medicamentos cu antidepresive sau combinarea celor doua.

In formele usoare ale depresiei, medicatia este aproape inutila; ceea ce foloseste acestor pacienti pentru a ajunge sa functioneze normal, este psihoterapia. Terapiile psihanalitice de lunga durata genereaza efecte bune pe termen lung si scad rata recaderilor.

In formele mai severe ale depresiei s-a constatat ca cea mai buna abordare terapeutica este combinarea tratamentului medicamentos cu psihoterapia. Abordarea combinata, la pacientii cu depresie majora, prezinta eficienta marita, sporind sansele lor de vindecare, comparativ cu farmacoterapia singura, neasociata cu psihoterapia. Studiile arata ca pacientii care urmeaza o psihoterapie, au o rata mai mica a abandonului medicatiei in primele luni de psihoterapie, ceea ce duce la cresterea sanselor de vindecare.

Diferenta intre abordarea psihoterapeutica si cea medicamentoasa este aceea ca, psihoterapia te ajuta sa te intelegi mai bine si sa gasesti cauza propriei nefericiri, pe cand tratamentul medicamentos iti va reduce intensitatea simptomelor, dar fara sa te ajute sa intelegi ce ti se intampla si de ce ti se intampla. De cele mai multe ori trebuie sa privim boala ca „sansa” de autodescoperire, de apropiere de noi insine si de schimbare.

Pentru a creste sansele reusitei unei psihoterapii este foarte important sa existe o buna alianta terapeutica intre pacient si psiholog- psihoterapeut. Diferenta intre modul de abordare psihologic -psihoterapeutic si abordarea familiei este aceea ca, psihoteraputul asculta activ, manifesta empatie, contine  starile pacientului si nu ofera incurajari inutile, de tipul :”Zambeste, maine o sa fie mai bine!” .

 O parte din psihoterapeutii care au succes in tratarea depresiei sunt cei care au trecut ei insisi printr-o stare depresiva int-un moment al vietii si au reusit sa se vindece. Ei pot intelege cel mai bine ce simte pacientul pentru ca in depresie nu ai prea multe cuvinte. Se poate intampla ca la inceputul psihoterapiei pacientul sa fie destul de tacut, sa nu stie ce sa spuna, eventual sa planga foarte mult, sa-i fie greu sa vorbeasca, sa simta ca nu-si gaseste cuvintele. Pe masura ce incepe sa se vindece, discursul lui este tot mai organizat, plange tot mai putin, si treptat, treptat ii revine zambetul pe buze si dorinta de a trai.

Depresia are, ca orice boala, sanse cu atat mai mari de vindecare, cu cat este abordata mai rapid, adica, daca de la primele simptome, persoana solicita ajutorul unui psiholog. La sfarsitul unei psihoterapii pacientii ma intreaba: “mai stiti cat de rau ma simteam cand am venit prima oara?” Sigur ca-mi amintesc, dupa cum imi amintesc si drumul pe care l-am parcurs, pas cu pas, cu fiecare pacient pentru a ajunge ca el sa fie bine. Si toate  aceste vindecari arata ca in fiecare persoana care manifesta depresie, mai exista o parte sanatoasa, care vrea sa se vindece si sa se bucure din nou de viata.