Calitatile unui psiholog bun
Toată lumea vrea să găsească un psiholog bun atunci când decide să apeleze la serviciile unui psiholog, mai ales în domeniul consilierii psihologice sau al psihoterapiei. Pentru asta recurge la prieteni, cunoscuţi sau caută pur şi simplu pe internet.
Se poate întâmpla ca un psiholog, recomandat ca fiind foarte bun, de către un prieten, nouă să nu ne placă, să nu simţim că rezonăm cu el, cu alte cuvinte spus, să nu ne simţim confortabil în prezenţa lui.
De aici o primă concluzie: nu persoana psihologului este neapărat importantă, într-o psihoterapie – deşi vom vedea că un bun psiholog trebuie să dispună de anumite calităţi – cât RELAŢIA care se creează între cei doi, ea fiind “motorul“ psihoterapiei. O bună relaţie se caracterizează prin: încrederea pe care o inspiră psihologul clientului, senzaţia că ai gasit persoana căreia i te poţi deschide şi care te va putea ajuta.
Care sunt calităţile unui bun psiholog?
Cum spuneam, un psiholog bun cu specializarea psihoterapie trebuie să dispună de un număr de calităţi care nu sunt deloc puţine. Cea mai importantă calitate este EMPATIA, capacitatea de a te transpune în locul celuilalt, de a-i simţi emoţiile, stările sufleteşti, altfel spus “de a fi pe aceeaşi lungime de undă cu el”.
O altă calitate a psihologului este intuiţia, de a simţi dincolo de cuvinte ce se întâmplă în şedinţa psihoterapeutică, pentru că psihologul aude atât ceea ce se spune, cât mai ales ceea ce nu se spune, dar se transmite prin comportamentul non-verbal (mimica, pantomimica, privire, intonaţie, tonul vocii etc). Psihologul te ajută să ştii ceea ce nu ştii că ştii, sau, cu alte cuvinte, te ajută să conştientizezi “negânditul ştiut”.
O bună capacitatea de a asculta, de a comunica, de a socializa este absolut necesară unui psiholog. Psihologul bun ştie să asculte şi vorbeşte în cabinet mai puţin decât clientul lui. Capacitatea de a socializa este necesară, întrucât în meseria noastră întâlnim câteva zeci de mii de clienţi, care sunt total diferiţi, iar noi trebuie să avem dezinvoltura de a intra cu uşurinţa în contact cu ei.
Totodată psihologul trebuie să aibă răbdare ca pacientul să se dezvăluie şi să progreseze în ritmul lui; să nu judece, să nu critice, să nu emită judecăţi de valoare asupra celor spuse de client.
Onestitatea, moralitatea, corectitudinea sunt şi ele esenţiale pentru a fi un bun psihoterapeut; tehnicile seductive, manipulative, falsitatea nu prea îşi găsesc locul într-un cabinet psihologic. Este onest să-i spunem clientului nostru, atunci când simţim că nu putem lucra cu el sau când problema lui ne depăşeste, că îi recomandăm pe altcineva care l-ar putea ajuta mai mult (de exemplu nu orice psiholog poate lucra cu copii autişti sau cu toxicomani).
Apoi psihologul trebuie să fie o persoană cu inteligenţă peste medie. Totodată este de dorit să fie o persoană cu o cultură bogată, pentru a putea înţelege discursul pacientului – care poate fi unul mai simplu sau unul foarte sofisticat. Mai este necesară o oarecare experienţă de viaţă; este foarte greu să fii un bun psiholog la 22 de ani, cand tocmai ai ieşit din adolescenţă. Practica psihoterapeutică de ani de zile îşi spune şi ea cuvântul, în sensul că dincolo de experienţa acumulată, suntem din ce in ce mai siguri pe ceea ce facem şi acest lucru îl va simţi şi clientul.
Şi nu în ultimul rând, autenticitatea, spontaneitatea şi simţul umorului sunt şi ele calităţi necesare în meseria noastră.
În plus, psihologii care doresc să se specializeze în consiliere psihologică sau psihoterapie trebuie să urmeze un număr de ani de formare după facultate; întâi trebuie să fi trecut printr-o psihoterapie (ca pacient) în care să se cunoască pe sine, apoi printr-o formare teoretică în psihoterapia respectivă şi în cele din urmă trebuie să parcurgă o lungă perioadă în care să fie supervizat de un alt psiholog cu mult mai multă experienţă decât el. De ce este necesar ca psihoterapeutul să fi urmat şi el o psihoterapie? Pentru că nu te poţi ocupa de alţii atâta timp cât tu nu eşti bine cu tine însuţi, cât timp nu ai ajuns să conştientizezi “petele oarbe” ale propriei personalităţi sau părţile necunoscute ale fiinţei tale.
De aici începe cunoaşterea celuilalt.
Articol gasit si pe: http://cabinet-psihologie-bucuresti.blogspot.ro/2013/04/diana-ioanes-psiholog-formator-in_7.html