Psihoterapie pentru adulţi

La ce bun psihoterapia psihanalitică?

Psihoterapia psihanalitică este o metodă psihoterapeutică, care se bazează pe teoria şi tehnica psihanalitică (psihanaliza este creaţia lui Sigmund Freud). Această formă de psihoterapie pleacă de la premisa că toţi avem o parte inconştientă, “ascunsă” care are un rol deosebit şi care ne conduce şi ne influenţează deciziile, trăirile afective, comportamentul, visele. Scopul acestei psihoterapii este ca partea “din adâncuri” a psihicului nostru -inconştientul- să fie adusă la lumină şi descifrată, ajungându-se astfel la o schimbare profundă a structurilor personalităţii. În cabinetul psihologic, în şedinţa de psihoterapie, se aduce odată cu prezenţa reală a pacientului şi cu discursul său şi partea “ne-spusă” a fiinţei sale, care, în moduri ”încifrate” încearcă să se exprime prin: vise, ticuri, fobii, depresii, atacuri de panică, simptome nevrotice etc.

Şansele de reuşită ale acestui tip de psihoterapie este, ca şi al celorlalte psihoterapii, în jur de 70%. Şi în cadrul acestei forme de psihoterapie semnificativ este stabilirea unei relaţii empatice între psiholog şi pacient. Evoluţia în timpul psihoterapiei este asemeni unei spirale, cu urcuşuri şi recăderi, dar totul pe un continuum ascendent. Statisticile arată că foarte puţini clienţi reclamă o absenţă totală a unei influenţe puternic pozitive a psihoterapiei, cei mai mulţi menţionând schimbări mai mici sau mai mari la nivelul personalităţii, reflectate în modificări pozitive în viaţa reală. Ce este şi mai important de ştiut este că o psihoterapie continuă să “lucreze” şi după ce s-a încheiat, altfel spus persoana continuă să evolueze în absenţa psihoterapiei, pe baza achiziţiilor dobândite în timpul demersului psihoterapeutic.

Psihoterapia psihanalitică poate fi utilă tuturor celor care vor să-şi amelioreze sau să se vindece de diferite suferinţe de natură psihică, simptome (psiho)somatice, precum şi celor care doresc să fie mai în acord cu sine şi cu ceilalţi, să trăiască mai autentic, să fie mai mulţumiţi de viaţa lor, adică celor care vor să dobândească, ceea ce S. Freud numea “capacitatea de a munci şi de a iubi”!