Psihoterapie pentru adolescenţi

A fi părintele unui adolescent, nu a fost parcă niciodată o sarcină atât de grea ca în zilele noastre. Multitudinea de surse informaţionale cu care adolescenţii sunt bombardaţi zilnic (ziare, reviste, filme, internet), accesul facil la tutun, alcool, droguri, coroborat cu lipsa de timp a majorităţii părinţilor, au facut din adolescenţă o perioadă de vârstă foarte controversată şi nu uşor de traversat.

Acum, personalitatea cunoaşte cea mai amplă dinamică, un accent deosebit revenind construirii sentimentului identităţii. Întrebările fundamentale pentru adolescent sunt: „Cine sunt eu?”„Sunt un copil sau un adult?”„Ce vreau să devin în viaţă?”.

Părinţii simt că nu-şi mai recunosc proprii copii. Dacă până mai ieri aceştia ţineau cont de părerea lor, le împărtăşeau secretele, părinţii observă că pe zi ce trece se creează o prăpastie tot mai adâncă între ei şi copiii lor, că sunt tot mai contestaţi, iar grupul de prieteni devine tot mai semnificativ. Părinţii îşi mai păstrează un rol în ceea ce priveşte planurile pe termen lung, în timp ce asupra comportamentului imediat, grupul are un impact mai mare. Temele de dispută în familie sunt mereu aceleaşi: adolescentul nu alocă suficient timp studiului, stă prea mult la calculator, vrea să fie lăsat până la ore târzii la petreceri, în cluburi, doreşte să îşi facă piercing, tatuaje, să plece cu prietenii la munte, la mare… Ameninţarea cu plecarea de acasă este invocată adeseori în momentele de ceartă. De fapt, contestarea adulţilor – părinţi, profesori – nevoia de a pune sub semnul întrebării şi de a supune unei critici necruţătoare ideile şi valorile cu care vine în contact, înainte de a le accepta, este o altă trăsătură specifică adolescentului în căutarea propriei identităţi.

O altă problematică a acestei vârste o constituie starea de confuzie şi de vinovăţie privind relaţiile sexuale, datorată unei duble presiuni: presiunea declanşată de maturitatea biologică a organismului careia i se alătură stimulările oferite de către mediul social, mass-media şi presiunea exercitată de familie, şcoală, racordată valorilor moralităţii sexuale, care încearcă să interzică sau să întârzie sexualitatea. La aceasta se mai adaugă şi presiunile grupului de vârstă care pot incita şi valoriza astfel de experienţe.

Şi parcă cele enumerate nu ar fi fost deajuns, tot acum la vârsta primelor iubiri, apar şi primele decepţii şi tendinţa de a judeca în termenii “totul sau nimic”. Oricum, pentru ambele sexe, cea mai comună tulburare emoţională este depresia, cu simptomele ei specifice: autodeprecierea, crizele de plâns, gândurile şi tentativele de suicid – considerate mai degrabă ca o cerere de ajutor.

Dacă şi dumneavoastră, ca părinţi ai unor adolescenţi, trăiţi dificultăţile enumerate mai sus şi simţiţi că aţi ajuns în familie la un “dialog al surzilor” din care nu mai ştiţi cum să ieşiţi, puteţi apela la experienţa unei a treia persoane, mai obiectivă şi mai puţin implicată emoţional, specializată în abordarea problematicii specifice adolescenţei.

Ca şi adultul şi adolescentul beneficiază de principiul confidenţialităţii, în sensul că tot ceea ce se întămplă în cabinet este “păstrat” de psiholog fără a fi divulgat de către acesta, în schimb adolescentul poate povesti părintelui ce s-a întâmplat în şedinţa de psihoterapie. La un anumit număr de şedinţe părintelui i se comunică diferite aspecte legate de adolescent, aspecte care l-ar putea ajuta în rolul de părinte; toate aceste comunicări se fac în prezenţa adolescentului şi cu acordul acestuia.

La primele şedinţe de consiliere/psihoterapie pentru adolescenţi se recomandă prezenţa, în cabinetul psihologic, a ambilor părinţi, în măsura în care acest lucru este posibil.

În acelaşi timp părintele este rugat să-i comunice adolescentului, în cuvinte simple, despre faptul că vor apela la serviciile unui psiholog.